Și la Academia Forțelor Aeriene cursurile au trecut exclusiv în online
Din cauza contextului generat de coronavirus, cursurile au fost suspendate la Academia Forțelor Aeriene "Henri Condă".
13 Martie 2020, 12:56
Din cauza contextului generat de coronavirus, cursurile au fost suspendate la Academia Forțelor Aeriene "Henri Condă", au anunțat reprezentanții instituției.
Însă, studenții nu vor pierde pregătirea teoretică. Asta pentru că toate cursurile se vor desfășura în regim online, până în data de 31 martie. Cu posibilitate de prelungire.
Universitatea Transilvania, din Brașov, a anunțat încă de la mijlocul săptămânii că suspendă toate cursurile "față în față", iar activitatea didactică trece exclusiv în online.