Sute de locuri de muncă disponibile la Braşov, în acest moment
Peste 400 de posturi vacante sunt puse la dispoziţia celor interesaţi prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
05 Noiembrie 2019, 12:18
Șomerii dar și brașovenii care vor să-și schimbe serviciul actual, au de unde alege. Peste 400 de posturi vacante sunt puse la dispoziţia celor interesaţi prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Oferta este destul de variată şi se adresează atât absolvenţilor de studii superioare, cât şi muncitorilor necalificaţi.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei, restaurantele şi hotelurile din judeţ sunt în căutare de personal, multe dintre locurile disponibile fiind pentru bucătari, ospătari, barmani sau cameriste. La mare căutare sunt, însă şi manipulanţii de mărfuri, vânzătorii, electricienii sau şoferii.
Pentru braşovenii care au terminat o facultate, oferta se adresează în principal inginerilor şi programatorilor, însă se caută şi manageri, psihologi sau medici veterinari.
La nivel naţional, sunt disponibile, în acest moment, aproape 35 de mii de posturi. Circa două mii dintre acestea se adresează absolvenţilor de studii superioare.