Toaletarea neautorizată a arborilor și arbuștilor de pe domeniul public și privat al municipiului, interzisă
Sunt interzise tăierea și toaletarea neautorizate a arborilor și arbuștilor de pe domeniul public și privat al municipiului.
12 Martie 2020, 12:36
Sunt interzise tăierea și toaletarea neautorizate a arborilor și arbuștilor de pe domeniul public și privat al municipiului.
Poliția locală atrage atenția asupra acestui aspect și le reamintește brașovenilor că aceste fapte se sancţionează cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei, pentru persoanele fizice, şi 1.000 şi 5.000 de lei, pentru persoanele juridice.
Aceste recomandări vin în contextul în care a început campania de curățenie de primăvară, motiv pentru care, unii cetățeni au și trecut la toaletarea arborilor, cu toate că este ilegal.
În cartierul Bartolomeu au fost deja aplicate primele două sancțiuni, în cuantum de 400 de lei.
Chiar dacă vorbim despre materialul dendrologic de pe proprietatea privată sau din curțile agenților economici, cetățenii trebuie să știe că pentru aceste intervenții se pot face solicitări Serviciului Amenajare Zone de Agrement la numărul de telefon 0268.405.000, interior 188, 195 sau 198.