Un caz de coronavirus, depistat, azi, la Școala Nr. 1
Este vorba despre un elev de clasa a III-a, de la Școala Gimnazială nr 1. Asta pe lângă elevul din clasa a II-a, de la Școala Gimnazială nr.15.
23 Septembrie 2020, 17:49
Încă un elev a fost confirmat cu coronavirus, în municipiul Brașov. Este vorba despre un elev de clasa a III-a, de la Școala Gimnazială nr 1. Asta pe lângă elevul din clasa a II-a, de la Școala Gimnazială nr.15.
„În ambele cazuri s-a dispus suspendarea cursurilor care presupun prezența fizică a elevilor la școală pentru următoarele 2 săptămâni, urmând ca aceștia să participe doar la cursuri online. Este de menționat faptul că unul din elevi este fiul educatoarei care a fost confirmată zilele trecute cu infectare cu virusul Sars Cov 2 de la Grădinița nr. 9 din Brașov”, a spus purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur.
Reamintim că, luni, o elevă de la Colegiul Național „Unirea” a fost confirmată cu coronavirus, iar marți, au mai fost confirmate două cazuri, unul la Grădinița 9 și Liceul de Arte Plastice.
La Unirea și la Arte Plastice, în carantină au intrat doar clasele în care au fost confirmate cazurile. La Grădiniță, trimise acasă, în izolare, au fost îngrijitoarea confirmată și cele trei cadre didactice cu care a intrat în contact.