Un instructor de zbor cu parapanta a murit duminică dimineață în zona Bunloc
Un instructor de zbor cu parapanta a murit duminică dimineață în zona Bunloc, în jurul orei 11.00.
Articol de Adina Chirvasă, 20 Octombrie 2024, 14:55
Bărbatul efectua un zbor în tandem cu o femeie, dar a căzut de la zeci de metri înălțime, iar echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut decât să declare decesul lui.
„Persoana care a căzut din parapantă, de sex masculin, aproximativ 47 de ani, era un instructor. Ambulanța de tip C2 cu echipaj complet, inclusiv medic, care a ajuns la locul evenimentului, a constatat că existau leziuni incompatibile cu viața la această persoană căzută din parapantă. Ce mai putem spune este că persoana de sex feminin care efectua zborul cu persoana căzută din parapantă a reușit să aterizeze în condiții normale”, a decalarat directorul Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Brașov, Liviu Stelea.
În prezent, autoritățile cercetează ce s-a întâmplat.
„Imediat, la fața locului, s-a deplasat o echipă operativă care în acest moment efectuează cercetări pentru lămurirea condițiilor ce au dus la producerea acestui incident. În cauză cercetările urmează a fi continuate de către procurorii din cadrul Curții de Apel Brașov, iar la finalizarea anchetei se vor stabili atât circumstanțele, cât și cauzele producerii acestui accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef de poliție Daniel Zontea.
O ipoteză luată în calcul este că bărbatul nu și-ar fi legat chinga de siguranță.
Citește și: Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns, sâmbătă seara, la Brașov