Un nou post de conducere în organigrama Aeroportului Brașov
Administrația Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav solicită înființarea unui post de director general adjunct în structura organizatorică a obiectivului.
Articol de Camelia Vlad, 30 Iulie 2024, 16:35
Subiectul s-a aflat astăzi pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului județean Brașov, însă a fost amânat până la o ședință ulterioare.
“Am scos un proiect de hotărâre de pe ordinea de zi, pentru faptul că a venit un pic cam târziu. El venea cu o explicație logică, în sensul că se dorește acolo un director general adjunct. Este o necesitate, este o nevoie, în schimb, n-a fost explicată așa cum ar fi trebuit, a venit prea târziu. Comisia a avut foarte multe întrebări la care n-a primit răspunsuri. Mă refer la comisia de specialitate din cadrul Consiliului Județean. Am apreciat că au dreptate și în condițiile astea, dacă tot nu trebuie mâine, nu arde, înseamnă că poate fi amânat pentru o ședință următoare”, a explicat șeful administrației județene, Todorică Șerban.