Un spectacol altfel, în care publicul va avea cuvântul, la Teatrul "Sică Alexandrescu"
Un spectacol altfel, în care publicul va avea cuvântul. Este propunerea pe care v-o face conducerea Teatrului "Sică Alexandrescu", în 15 ianuarie.
10 Ianuarie 2020, 14:43
Un spectacol altfel, în care publicul va avea cuvântul. Este propunerea pe care v-o face conducerea Teatrului "Sică Alexandrescu", în 15 ianuarie, când este marcată Ziua Culturii Naționale, cu prilejul celor 170 de ani scurși de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu.
Spectacolul "Eminescu - 170" va începe de la ora 19.00 și va fi un eveniment unde toți iubitorii operei eminesciene sunt invitați la o seară de gală atât în sală, cât și pe scenă.
În deschiderea evenimentului vor vorbi prof. Vasile Oltean, de la Muzeul Primei Școli Românești, Mihaela Malea Stroe, de la Uniunea Scriitorilor, filiala Brașov, apoi vor fi cântece dedicate poetului Mihai Eminescu, precum și momente de recitare de poezie. Orice brașovean care dorește este așteptat pe scenă, după cum a precizat directorul instituției, actorul Gabriel Costea.
Spectacolul va fi cu intrare liberă.