Vacanțe în Creta: Zboruri directe din Brașov și spre Chania
În vara lui 2025, vor fi operate curse directe de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav către Chania și Heraklion.
Articol de Radio România Brașov, 20 Ianuarie 2025, 13:58
Începând cu 5 iunie 2025, pasagerii din Brașov și din centrul țării vor putea ajunge direct pe insula Creta, grație operatorului grec Aegean Airlines.
Compania va opera zboruri charter săptămânale pe ruta Chania (CHQ) - Brașov (GHV) - Chania (CHQ), în fiecare joi, oferind o nouă opțiune de vacanță pe una dintre cele mai apreciate insule din Grecia.
De asemenea, călătorii vor avea la dispoziție zboruri și către aeroportul din Heraklion (HER), au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav.