Comercianţii, obligați să accepte plata cu cardul
Duminică a intrat în vigoare legea privind creșterea incluziunii financiare
Articol de Răzvan Ţirea, 16 Iunie 2024, 21:31
Toți comercianții sunt obligați prin lege, de acum înainte, să accepte plata cu cardul.
Duminică a intrat în vigoare legea privind creșterea incluziunii financiare, notează Radio România Actualități.
Actul normativ prevede că toate persoanele fizice sau juridice înregistrate la Registrul Comerțului au obligația de a accepta cel puțin un instrument de plată fără numerar.
În plus, comercianții pot oferi și serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în sumă maximă de 500 de lei, pentru care pot percepe de la titularul cardului un comision care nu poate depăși 1% din valoarea avansului acordat.
Citeşte şi: 24 de ore de foc pentru Salvamont