Ascultă Radio România Brașov FM Live

Curtea de Apel a amânat luarea unei decizii în procesul deschis de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni, pronunţarea unei decizii pe contestaţia depusă de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale.

Curtea de Apel a amânat luarea unei decizii în procesul deschis de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor
FOTO: REUTERS / Louisa Gouliamaki

Articol de Radio România Brașov, 30 Decembrie 2024, 21:43

"Vreau să le mulţumesc românilor care au stat şi aşteptat această decizie de astăzi, care au stat în frig, au răbdat. După 35 de ani, sunt convins că merită ca în România să existe dreptate. Am asistat siderat la faptul că niciunul dintre pârâţi nu a avut niciun fel de dovadă, niciuna, zero. Au declinat orice clauză procedurală, deci declină şi prezenţa lor aici. Dincolo de asta, acum câteva zile, fostul preşedinte Klaus Iohannis a declarat singur că nu există nicio dovadă, există doar suspiciuni. Prin urmare, pe tot ce s-a discutat astăzi, Curtea a decis că, în cel mai scurt timp, se va da verdictul, la o dată pe care o vom avea cât de repede cu putinţă. Aşteptăm o cauză dreaptă şi precisă pentru demnitatea şi onoarea poporului român. Mulţumesc din suflet pentru tot ce s-a întâmplat până astăzi, mulţumesc poporului român care este prezent în număr atât de mare (...) Deja am făcut istorie, pentru că modul de unitate a poporului român a dovedit asta. Sper într-o justiţie profesională şi nu într-o justiţie politică", a declarat Georgescu la ieşirea din sala de judecată.

Avocata lui Georgescu a explicat că instanţa a amânat pronunţarea pe fond, pentru că magistraţii trebuie să dea o soluţie pe mai multe cereri de recuzare a judecătoarei care se ocupă de acest caz, Cristina Ardeleanu.

"Acum 35 de ani, 1.116 tineri au murit pentru un crez, cel mai important - alegeri libere. După 35 de ani, suntem în poziţia de a instaura din nou dictatura. Adică, am fost cunoscuţi acum 35 de ani ca poporul cel mai curajos, care a dat jos o dictatură. După 35 de ani, putem să fim cunoscuţi ca cei care au reinstaurat dictatura. Voinţa poporului român este fermă, este de neclintit şi am credinţa şi tăria să spun că suntem cu toţii într-un suflet şi cel mai important lucru - aceste alegeri nu au fost câştigate de mine, aşa cum am fost acuzat, pe TikTok, ci au fost câştigate printr-un narativ, am fost toţi un suflet şi simţire, am fost uniţi şi pot să afirm că nedreptatea produsă pe 6 decembrie ne-a unit şi mai mult", a completat Georgescu, care a părăsit cu greu sediul Curţii de Apel prin mulţimea de susţinători.

Procesul de la Curtea de Apel a început în jurul orei 14,00, Georgescu fiind aşteptat pe treptele din faţa sediului instanţei de peste 1.000 de susţinători. Purtând steaguri şi vuvuzele, oamenii au scandat lozinci împotriva actualei puteri şi au intonat cântece patriotice.

La un moment dat, dezbaterile au fost suspendate, după ce avocaţii lui Georgescu au cerut recuzarea judecătoarei Cristina Ardeleanu, pe motiv că ea nu ar fi imparţială, deoarece este soţia unui procuror care lucrează la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Călin Georgescu a luat cuvântul în sala de judecată şi a declarat că autorităţile nu au probe împotriva lui pentru a-i interzice să candideze la alegerile prezidenţiale.

"Nu a câştigat TikTok, ci narativul meu (...) Fiţi dumneavoastră leoaica care apără poporul român!", i-a spus Georgescu judecătoarei.

În paralel cu procesul de la Curtea de Apel, Poliţia Capitalei a anunţat că a deschis un dosar penal pentru "ultraj judiciar", după ce un bărbat a postat pe Facebook ameninţări la adresa judecătoarei Cristina Ardeleanu.

Cel care a postat mesajul de ameninţare este Cătălin Berenghi, fost luptător în Legiunea Străină.

"Pamflet: Gata cu trădările şi trădătorii poporului român! Nu pe bani şi viaţa noastră! Atenţie, judecător Cristina Ardeleanu!", a scris Berenghi pe Facebook.

Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe Elena Lasconi.

Obiectul principal al dosarului se referă la anularea a două hotărâri ale BEC prin care a fost anulat întregul proces electoral şi s-a dispus reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale.

Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS.

În documentele serviciilor secrete se arată că Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în condiţiile în care SRI şi MAI au indicat faptul că finanţarea campaniei pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peşchir şi s-a ridicat la un milion de euro. De asemenea, în documentele desecretizate de CSAT se spune că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.

Conform SIE, România "a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creştere la Kremlin pentru a influenţa (cel puţin) mood-ul şi agenda în societatea românească în context electoral''. Aceste acţiuni se manifestă prin propagandă şi dezinformare, sprijinirea unor candidaţi eurosceptici şi alimentarea unor mişcări antisistem, inclusiv prin "implicarea acestora în proteste care să modeleze agenda publică", încurajarea nemulţumirilor/ provocarea de reacţii emoţionale la nivelul populaţiei, astfel încât să pună presiune pe autorităţi să reducă/ stopeze sprijinul pentru Ucraina.

AGERPRES

Praf saharian în România, până în 18 aprilie
Știri din actualitate 14 Aprilie 2025, 11:39

Praf saharian în România, până în 18 aprilie

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traverse România, în perioada 14 - 18 aprilie,...

Praf saharian în România, până în 18 aprilie
Am intrat în Săptămâna Patimilor
Știri din actualitate 14 Aprilie 2025, 08:54

Am intrat în Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti.

Am intrat în Săptămâna Patimilor
Mare grijă de unde vă faceți cumpărăturile pentru masa de Paște!
Știri din actualitate 13 Aprilie 2025, 17:11

Mare grijă de unde vă faceți cumpărăturile pentru masa de Paște!

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor recomandă ca produsele pe care le cumpărăm să fie luat doar din locuri...

Mare grijă de unde vă faceți cumpărăturile pentru masa de Paște!
Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim
Știri din actualitate 13 Aprilie 2025, 07:30

Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim

Duminica Floriilor este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele.

Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim
ChatGPT a devenit cea mai descărcată aplicație
Știri din actualitate 12 Aprilie 2025, 14:44

ChatGPT a devenit cea mai descărcată aplicație

ChatGPT a devenit cea mai descărcată aplicație după ce a reuşit să depăşească Instagram.

ChatGPT a devenit cea mai descărcată aplicație
Avertisment din partea ministrului de Finanțe!
Știri din actualitate 12 Aprilie 2025, 14:13

Avertisment din partea ministrului de Finanțe!

Avertisment din partea ministrului de Finanțe! Tanczos Barna aşteaptă să vadă rezultate concrete ale reducerilor de cheltuieli.

Avertisment din partea ministrului de Finanțe!
INS: Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.351 de lei, în februarie
Știri din actualitate 11 Aprilie 2025, 15:43

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.351 de lei, în februarie

În comparație cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 9,7%, arată datele publicate de...

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.351 de lei, în februarie
Margarina, serviciile de igienă şi cosmetică, în topul scumpirilor din martie
Știri din actualitate 11 Aprilie 2025, 14:25

Margarina, serviciile de igienă şi cosmetică, în topul scumpirilor din martie

Au fost, însă, și ieftiniri. Zahărul a costat cu 5% mai puțin, iar cartofii, cu 3%.

Margarina, serviciile de igienă şi cosmetică, în topul scumpirilor din martie

Ştiri din Muzică

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”
Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie

Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie

Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie
The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project

The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project

The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project
Lana Del Rey a lansat „Henry, Come On”, primul single de pe viitorul album

Lana Del Rey a lansat „Henry, Come On”, primul single de pe viitorul album

Lana Del Rey a lansat „Henry, Come On”, primul single de pe viitorul album