Joia Mare, Joia celor 12 Denii sau Joia Patimilor, o zi cu încărcătură spirituală aparte
Joia Mare, Joia celor 12 Denii sau Joia Patimilor este o zi cu încărcătură spirituală aparte.

Articol de Radio România Brașov, 17 Aprilie 2025, 08:00
Este ziua care amintește de patru evenimente deosebite din viaţa lui Iisus Hristos: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtăşaniei, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.
Mai multe despre semnificația acestei zile aflăm de la părintele protopop al Brașovului, Dănuț Gheorghe Benga: „Joi avem Cina cea de Taină, cu toate momentele acestea. De fapt, ce este? Momentul instituirii Sfintei Liturghii. Pentru că toate acestea, a luat pâinea, a binecuvântat, a mulțumit, a frânt, a luat paharul, a bunecuvânsat și l-a dat. După care se retrage în grădina Ghetsimani, unde îi roagă pe Apostoli să se roage, le spune că de acum a venit vremea ca Fiul Omului să guste paharul pe care nu și l-ar fi dorit, dar cu toate acestea El spune, treacă paharul acesta nu cum voiesc eu, ci cum tu voiești, Părinte”.
În Joia Mare, multe gospodine obișnuiesc să înroșească ouăle și să coacă cozonoacii și pasca pentru Înviere. Care este semnificația oului de Paște, ne spune tot părintele protopop, Dănuț Gheorghe Benga: „Oul simbolizează învierea. De ce? Așa cum puișorul sparge oul ca să iasă la viață, tot așa mormântul, ca un ou, îl ține pe Hristos, dar ține trupul lui Hristos. Pentru că, zice foarte frumos o rugăciune, în mormânt cu trupul, în Iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul, ai fost Hristoase, pe toate umplându-le, cel la ce ești necuprins. Sau cum zice această rugăciune a Sfântului Ioan, că nu putea să țină mormântul Dumnezeirea. Deci aceasta este de fapt semnificația oului, simbolizează învierea”.