Ascultă Radio România Brașov FM Live

Proiectul benzilor dedicate aproape sigur nu va fi gata până la finalul anului

Practic, din vară, de când au fost sistate lucrările, nu s-a mai întâmplat nimic.

Proiectul benzilor dedicate aproape sigur nu va fi gata până la finalul anului
FOTO: arhivă Primăria Brașov

Articol de Adina Chirvasă, 17 Octombrie 2024, 12:39

Atunci, s-a constatat că asfaltul frezat de pe porțiunea dintre Nicolae Iorga şi De Mijloc fusese turnat inițial pe dalele care acopereau canalul Graft.

În consecință, municipalitatea a comandat o expertiză tehnică pentru a vedea ce e de făcut mai departe, iar în urma acesteia s-a stabilit că e nevoie de o placă de ciment suplimentară, pentru siguranţă. Deocamdată, lucările așteaptă un alt document, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea:

Pentru acel tronson mai trebuie să obținem avizul de la Serviciul de Gospodărire a Apelor, având în vedere că în subteran este pârâul Graft. După obținerea acelui aviz vom putea continua lucrările, respectiv să turnăm acea placă de rezistență și să asfaltăm. Odată cu finalizarea lucrărilor acolo, mijloacele de transport în comun vor putea circula pe benzile dedicate, iar șoferii care vor utiliza aceste benzi vor fi amendați.

Reamintim că proiectul benzilor dedicate, care a început din 25 iunie, presupune trei trasee: două sunt pentru linia 5, dus şi întors, iar al treilea – pe Bulevardul Victoriei. Valoarea proiectului este de peste 11 milioane lei, şi ar fi trebuit finalizat în toamna acestui an.

CITEȘTE ȘI: Au început lucrările la benzile de circulație dedicate transportului în comun din Brașov

Atelier gratuit de încondeiat ouă la Centrul Cultural Apollonia
Ştiri din Brașov 01 Aprilie 2025, 11:52

Atelier gratuit de încondeiat ouă la Centrul Cultural Apollonia

Un atelier gratuit de încondeiat ouă va avea loc în zilele de 4 și 5 aprilie la Centrul Cultural Apollonia.

Atelier gratuit de încondeiat ouă la Centrul Cultural Apollonia
Ursoaica din Predeal, care l-a atacat pe șeful Salvamont, a fost împușcată | VIDEO
Ştiri din Brașov 01 Aprilie 2025, 11:44

Ursoaica din Predeal, care l-a atacat pe șeful Salvamont, a fost împușcată | VIDEO

Ursoaica agresivă din Predeal care l-a atacat pe şeful Salvamont duminică seară, pe o stradă din staţiune, a fost împuşcată...

Ursoaica din Predeal, care l-a atacat pe șeful Salvamont, a fost împușcată | VIDEO
Salvamontistul atacat de urs va fi mutat de la Spitalul Județean, la Spitalul Floreasca
Ştiri din Brașov 01 Aprilie 2025, 10:04

Salvamontistul atacat de urs va fi mutat de la Spitalul Județean, la Spitalul Floreasca

Bărbat se află, în continuare, în stare gravă.

Salvamontistul atacat de urs va fi mutat de la Spitalul Județean, la Spitalul Floreasca
Reacția premierului Marcel Ciolacu după ce șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs
Ştiri din Brașov 01 Aprilie 2025, 09:12

Reacția premierului Marcel Ciolacu după ce șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs

Premierul Marcel Ciolacu transmite că, dacă este nevoie de decizii suplimentare pentru a proteja viața românilor amenințați...

Reacția premierului Marcel Ciolacu după ce șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs
Autobuzele 140, Brașov – Zărnești, traseu deviat până în 25 aprilie
Ştiri din Brașov 31 Martie 2025, 19:29

Autobuzele 140, Brașov – Zărnești, traseu deviat până în 25 aprilie

Până în 25 aprilie, autobuzele 140, Brașov – Zărnești, vor circula pe un traseu deviat pe raza orașului Zărnești, au anunțat...

Autobuzele 140, Brașov – Zărnești, traseu deviat până în 25 aprilie
Cele mai reclamate probleme la adresa proiectului de Plan Urbanistic General al municipiului Brașov
Ştiri din Brașov 31 Martie 2025, 19:25

Cele mai reclamate probleme la adresa proiectului de Plan Urbanistic General al municipiului Brașov

Încălcarea dreptului de proprietate privată sau transformare în zone verzi a unor locuri unde deja sunt construcții. Sunt...

Cele mai reclamate probleme la adresa proiectului de Plan Urbanistic General al municipiului Brașov
Sorin Ciobanu, primar Predeal: „Numărul urșilor este alarmant de mare. Este mult peste cota admisă”
Ştiri din Brașov 31 Martie 2025, 17:53

Sorin Ciobanu, primar Predeal: „Numărul urșilor este alarmant de mare. Este mult peste cota admisă”

Evenimentul tragic de aseară din Predeal, când un salvamontist care se îndrepta spre casă a fost atacat și rănit foarte grav...

Sorin Ciobanu, primar Predeal: „Numărul urșilor este alarmant de mare. Este mult peste cota admisă”
De ziua lor, jandarmii vor fi alături de brașoveni în parcarea unui mall din oraș
Ştiri din Brașov 31 Martie 2025, 16:31

De ziua lor, jandarmii vor fi alături de brașoveni în parcarea unui mall din oraș

Jandarmii din România aniversează în 3 aprilie 175 de ani de existență.

De ziua lor, jandarmii vor fi alături de brașoveni în parcarea unui mall din oraș

Ştiri din Muzică

Regizorul Sam Mendes face un film biografic despre The Beatles

Nostalgie disco în noul single „Relentless Love”, lansat de Sophie Ellis-Bextor

Jax Jones a lansat single-ul dance „Bad Boys”

Ariana Grande a lansat EP-ul „Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead” și un scurtmetraj emoționant