Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea anulării alegerilor de către CCR
Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.

Articol de David Ştefan, 24 Aprilie 2025, 20:17
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare”, potrivit minutei deciziei, noteaza Agerpres.
„Decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti nu produce efecte juridice pentru că în Constituţie se spune clar că deciziile CCR sunt definitive, general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial şi nu sunt supuse controlului de drept comun, nu au cale de atac”, a declarat pentru G4Media.ro fostul judecător CCR şi ex-ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
„Decizia Curţii de Apel Ploieşti este hazardată, e vădit inadmisibilă. Deciziille CCR nu sunt acte administrative, sunt decizii judecătoreşti definitive, general obligatorii şi care nu pot fi atacate”, a spus și fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean pentru G4Media.ro.
Un alt expert în drept constituțional, fostul judecător Cristi Danileţ, a explicat pentru publicația citată că este vorba despre o „abatere disciplinară comisă de judecătorul de la Ploiești”.